Florentina MUNTEANU

Florentina aduce Clubului nostru experienta unui dascal dedicat profesiei sale si abnegatia unui parinte care doreste sa schimbe paradigma invatarii.

Detinatoarea a numeroase atestate de pregatire profesionala si formare continua de mentor, metodist sau formator, Florentina a identificat esenta “problemei” invatarii: lipsa motivatiei.

Motivatia ar trebui sa existe si sa primeze in fata “obligatiei” de a invata!

Dorinta de a contribui la o schimbare au determinat-o pe Florentina sa se implice in numeroase proiecte, fiind coautor la o serie de manuale scolare: ,Fise abecedar – clasa I”,  ,,Fise matematica – clasa I”, ,,Educaţie ecologica – indrumar pentru activitatea in gradinita si la clasa pregatitoare”.

Mandita GAVRILA

Mandita este mama a trei copii si are o experienta de 10 ani in domeniul protectiei copilului si a familiei. A studiat la Universitatea Bucuresti si si-a perfectionat cursurile universitare cu un Master in Politici Sociale Europene.

De-a lungul timpului, a fost Expert si Consultant in protectia copilului in cadrul unor Programe PHARE, formator principal de formatori in cadrul programului national de formare in drepturile copiilor, Sef Serviciu in cadrul Directiei pentru Protectia Drepturilor Copilului coordonand programe precum “Prevenirea abandonului si a institutionalizarii” si participand la elaborarea strategiei locale in domeniul protectiei copilului si a reintegrarii familiale.

A colaborat la organizarea unui numar de 12 conferinte nationale pe tema “Conventia Natiunilor Unite privind Drepturile Copilului si Conventia Uninunii Europene privind Drepturile Omului”.

In ultima perioada este Consultant Familial in cadrul Cabinetului individual de psihologie Magda Luta.

Invatare versus Cunoastere

Sistemele occidentale moderne de Invatare, bazate pe competitie intre indivizi, nu incurajeaza idea de integrare si de uniune. Sistemul de notare dupa un curriculum unic – neadaptat diversitarii de tipologii si profiluri umane – conduce la etichetare, blazare, egocentrism si diferentiere. A a se intelege diferentiere in sensul de alocare a unui rating si nu de diversitatate, caci in sistemul cu pricina tocmai diversitatea are de suferit … diversitatea umana !!, adica acel concoct generator de idei, de revolutii, de evolutie. Multi dintre tineri ajung ulterior sa profeseze in medii corporatiste care proclama “munca in echipa” si “spiritul de echipa”, dar e destul de complicata re-abilitarea, caci ei vor fi fost deja formati ca si “diferente”.

 

Coaching scolar si Invatare la Bufnita din Tei

Datorita presiunii sociale, invatarea are o motivatia exterioara, dictata de interese sociale si politice. Abordarea este deci extrem de pragmatica, obiectivele fiind: note si medii bune, accesul in anumite institutii de invatamant care garanteaza accesul la posturi “bune”. In ultima instanta, este vorba despre statut social.

Una din consecintele acestei stari de fapt este aparitia unei mutatii nucleice periculoase: disocierea notiunii de Invatare de notiunea de Cunoastere si in mod implicit de auto-cunoastere. Invatarea devine o obligatie asumata in procesul de obtinere a succesului social, iar Cunoasterea ramane apanajul acelora, mult mai putini, care inca resimt fiorul intrebarilor esentiale.  Cat despre introspectie, nu cred ca mai are loc in agenda omului modern occidental.

Cunoasterea este un proces viu, activ, care te provoaca si creaza o conexiune intre tine-subiect si obiectul cunoasterii. Notiunea de Invatare descrie o asimilare pasiva, o acumulare si aglomerare de date, in care componenta de cunoastere joaca un rol din ce in ce mai modest sau in multe cazuri este chiar eliminata pana a ajunge sa fie in opozitie. Scoala conventionala este bazata exact pe Invatare ca abordare pasiva, nepropice pentru generarea si propagarea de valori.

Tocmai in acest context trebuie inteleasa “vina” atribuita generatiilor recente, care sunt acuzate ca nu mai au valori autentice sau nu mai cred in ele.  Acest “rau contemporan” provine din separatia de natura.  Consumerismul care ne ghideaza existenta a retezat legatura noastra cu natura. Pierzand contactul cu natura, ne refugiem in valori narcisiste ce ne tin de cald in iarna trairii noastre post-moderniste care pune in contradictie valorica individul si comunitatea, urbanul si ruralul, religia si stiinta.

Cunoasterea si descoperirea nemijlocita a lumii care ne inconjoara ar putea fi o cale spre restabilirea conexiunii cu natura. Din fericire, copiii manifesta o curiozitate naturala de a experimenta si inter-relationa cu tot ce ii inconjoara. Din nefericire, sistemul de invatamant conventional nu recunoaste aceasta nevoie a lor de experimentare directa a vietii. Scoala ar trebui sa coboare din atmosfera rarefiata a metodologiilor si sistemelor si sa joace rol de mediator aducator de sens in jocurile de-a mama si de-a tata, baba-oarba, v-ati ascunselea, hotii si vardistii, chiar si, in ultima instanta sau mai ales, minecraft. Da, mai ales. Mult blamatul Minecraft este un semnal clar al nevoii copilului de a isi construi singur mediul in care traieste, de a isi modela universul, de a isi impune propriile reguli, de a isi reclama dreptul de a participa la creatie, de a fi liber.

Daca noi, occidentalii, resimtim in mod dureros si defetist acest fenomen de vidare interioara care are loc in procesul de maturizare a tinerilor, exista o categorie demografica care exemplifica in mod tragic fenomenul: spatiul oriental. Mai pecis, popoare precum coreenii, chinezii, japonezii, indienii … Conflictul valoric intre cultura traditionala si consumerismul de import – generator al unei extreme competitivitati inca de pe bancile scolii – produce un nivel ingrijorator de stres in randul tinerilor.  Atat de ingrijorator incat de multe ori se concretizeaza in sinucideri. Coreea de Sud si India se afla printre tarile cu nivelul cel mai ridicat al sinuciderilor in randul adolescentilor si tinerilor. Peste o treime din aceste nefericite evenimente sunt cauzate de presiunea scolara (examene) si profesionala. In Coreea de Sud sinuciderea este cauza nr. 1 in randul deceselor la aceasta categorie de varsta. In fiecare zi din ultimii 5 ani un elev sud-corean si-a luat viata !! Programul scolar zilnic al acestor copii este completat de lectii obligatorii care dureaza pana dupa orele 23:00. Si asta zi de zi.

La polul opus sunt medii educationale din tari precum Finlanda unde notiunea de Invatare are alte conotatii. Vorbim despre abordari relaxate, centrate pe personalitate si pe gandirea creativa, cu mare aplicabilitate practica. Copiii finlandezi nu cunosc notiunea de “teme pentru acasa”. Nu sunt notati pana la varsta de 13 ani. Practica sportul, dar nu au echipe sportive. Competitia nu este valorizata. Si, totusi, studentii finlandezi ocupa de cele mai multe ori primele locuri ca rezultate la nivel mondial.

Cat despre spatiul in care ne ducem noi existenta … nu putem cere sistemului scolar sa se schimbe radical, pe loc, si sa indeplineasca toate aceste nevoi. Sau putem, dar sa nu asteptam rezultate imediate. Schimbarea depinde si de noi, de fiecare in parte. Putem incepe prin a contesta miriadele de teme si proiecte pur teoretice care limiteaza imaginatia si creativitatea copiilor si care, la drept vorbind, submineaza copilaria. Putem continua prin a ne implica mult mai personal in actul de educatie scolara. Mai mult, sa nu uitam sa avem incredere si in capacitatea copiilor de a se auto-educa.  Sa nu ne temem ca vor pierde vreo lupta; cei care pierd lupta cu ziua de maine suntem noi; copiii super-digitali sigur isi vor gasi mai bine ca noi locul in lumea de maine. Deja dau semne ca o inteleg mai bine ca noi 🙂

Sa ne relaxam, deci ! Nu de tot, dar ne-ar prinde bine o gura de oxygen!