O dihotomie adanc inradacinata in mentalitatea societatii moderne. Invatarea se face in scoala, joaca se face doar in pauza. Joaca e o pauza … Dar nu e de fapt joaca vocatia primara a copilului ? Peter Gray, psiholog american si dur critic al scolii conventionale, este una din vocile care spun ca “joaca ESTE invatare”.

In timpul jocului, copiii invata cele mai importante lectii din viata. Dl Gray are un blog foarte interesant dedicat “deficitului de joaca la copii”. Ideile sale sunt majoritar centrate in jurul ideii: copiii sunt construiti, ca efect al seclectiei naturale, sa se auto-educe. Tare asta, domnule Petre! Hai ca m-ai convins sa iti urmaresc blog-ul.

Acest concept al autoeducarii prin joaca este documentat si in regnul animal de catre psihologul german Karl Groos, care ne zice ca “joaca este rezultatul selectiei naturale si este o cale prin care animalele exerseaza abilitatile de care au nevoie pentru a supravietui si a se reproduce”.

Interesante puncte de vedere, desi pot interveni aici si contra-argumente, legate de faptul ca modul de viata al animalelor nu s-a schimbat chiar atat de mult si deci nici modul lor de invatare; societatea umana, in schimb, se schimba mult si repede; abilitatile de care avea nevoie un om acum 100-200 de ani sunt acum, unele, inutile … noul mod de viata aduce dupa sine nevoia de noi abilitati; nu stiu unde si cum mai lucreaza joaca in acest context. Clar e nevoie de joaca, dar cred ca s-a cam schimbat paradigma jocului. Oricum, aceasta este o discutie ce trebuie aprofundata si argumentata de profesionisti :).

NB. Da stiu, spatiul modern abunda de discutii pe tema educatiei alternative … de ce tot ne intereseaza subiectul si nu obosim sa discutam de asta ? Probabil pentru ca majoritatea acestor idei au ramas inca pur teoretice si nu le vedem implementate intr-un sistem. Dar oare sistematizarea nu este dusmanul ideii de joaca libera ? Ce ? hai ca nu o mai scot la capat cu mine…

Totusi, daca nu v-ati plictisit de dl Gray, o sa revin – dupa o scurta pauza – cu o extremisim de scurta istorie a educatiei. Tot dl Gray s-a obosit, saracul, sa scoata la lumina o asemenea lucrare anevoioasa. O sa incerc sa sumarizez la maxim, doar cat sa ne suscite interesul de a citi intreaga carte…